Uncategorized

Ce mai facem de acasă

Cum zilele care urmează suntem cu toții acasă, iar posibilitatea de a căuta cadouri pentru cei dragi s-a diminuat considerabil. Astfel mi-am propus să vă prezint câteva ponturi care nu au cum să nu ne scoată din încurcătură. Cum ceasurile și cosmeticele sunt deja clișeu pentru toată lumea, propun ca pentru acest an să optăm pentru accesoriile IT sau accesoriilor pentru prea iubitele nostre telefoane mobile.

Sunt convisă că avem cu toții cel puți o persoană în familie pasionată de calculatoare și gaming, care se va bucura nespus dacă va primii o tastatură sau un nou mouse. Cei de la Spacer -IT come home au o multitudine de modele.

Spacer lider pe piață de peste 8 ani de activitate, ne oferă avantajul de a fi dimamici și adaptați tuturor cerințelor actuale în materie de IT, perfecte pentru nevoile noastre.

Tot ei ne propun o varietate impresionantă de Scaune gaiming. Majoritate dintre noi, stăm destul de mult în fața calculatorului, dar gamerii petrec mult timp pentru a se bucura de jocurile perfecte. Puțini însă se gândesc cât de importantă este poziția corpului atunci când joacă, începând de la implicația asupra sănătății, până la o eficiență sporită în manevrele de joc. Desigur, suportul lombar propice, greutatea maximă suportată și rezistența materialului, fac din scaunele Spacer alegerea perfectă pentru gameri…

Pentru cei pasionați de muzică și relaxare vă propun Boxele Spacer portabile cu conectare bluetooth. În parc, vacanțe, la munte sau pe plajă, ei bine, se pot delecta oriunde și oricând cu melodiile preferate. Iar pentru cei pasionați de călătorit Spacer ne aduc în vedere Gentile Rucsac 2 în 1, extrem de versatile, potrivite pentru orice călătorie. Gențile oferă o mobilitate excelentă și păstrează în deplină siguranță laptopul și accesoriile auxiliare. Gențile Spacer Evolve sunt soluția perfectă pentru deplasări.

Pentru doamnele și domnișoarele din viața noastră atât de pasionate de accesoriile pentru smartphone, putem găsii diferite modele de huse cu printuri primăvăratice sau selfie stick-uri pentru a imortaliza cele mai frumoase momente din vacanțe sau alături de cei dragi. Tot pentru doamne, dar și pentru domni deopotrivă putem alege un suport auto pentru telefonul mobil. Spacer dispun de o multitudine de astfel de accesorii auto atât fixe cât și flexibile.

Ideea principală a acestui articol este să oferim un cadou frumos celor dragi, dar totodată să îi fie de folos și să se poată bucura de darul primit. Sper ca și propunerile mele să vă ajute și să vă scoată din impas. De asemenea, toate articolele prezentate se pot găsii cu ușurință aici.

Acest articol a fost scris pentru Spring Super Blog 2020.

Un gând despre „Ce mai facem de acasă

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s